Aristotel spunea că fericirea este sensul şi scopul vieţii, întreaga finalitate a existenţei.
Şi omul avea dreptate!

Dar ştii care este secretul unui om fericit?

Nu e greu deloc. Fericirea este doar o stare mentală până la urmă!

Oamenii fericiţi sunt ca oricare alţii. Secretul lor este că îşi trăiesc vieţile în mod diferit. Pe scurt, fac o treabă mai bună decât ceilalţi în ceea ce înseamnă mod de a trăi.

Fericirea este rezultatul unei interpretări subiective a percepţiei. Disecarea trăirilor şi înţelegerea acestora, pot duce la adevărate schimbări în viaţa ta.

Bineînţeles, în viaţă nu tot timpul avem parte doar de ceea ce ne dorim. Viaţa ne mai pune câte o piedică, dar numai pentru a ne face mai puternici.

Totuşi, de cele mai multe ori ajungem în situaţiile în care ajungem datorită acţiunilor, inacţiunilor şi deciziilor noastre. Iar fericirea ta depinde numai de modul în care alegi să tratezi problemele, alegând soluţia optimă.

Cum reuşesc oamenii fericiţi să fie fericiţi?

Nu se ostenesc prea tare încercând să-i facă pe cei din jurul lor să-i placă. Pentru că nu prea le pasă…

Sunt mulţumiţi de ei înşişi, iar singurele persoane în faţa cărora trebuie să dea socoteală sunt chiar ei. Poţi să-i placi sau poţi să-i urăşti din tot sufletul. E totuna pentru ei.

Nu încearcă să mulţumească pe nimeni. Au ales să-şi trăiască viaţa într-un fel şi chiar fac acest lucru. Cu siguranţă e nevoie de un autocontrol pe măsură şi o putere mentală deosebită. Dar şi aceste lucruri le poţi obţine dacă îţi doreşti cu adevărat.

Îşi trăiesc viaţa cum li se pare că e cel mai bine şi dacă îi placi aşa cum sunt, e foarte bine, dacă nu, la fel!

Fac anumite lucruri pentru că vor să le facă, nu pentru că „aşa trebuie”

Oamenii fericiţi nu cred că „trebuie” să facă anumite lucruri doar aşa, pentru că le fac şi alţii. Bine, în afară de taxe şi impozite şi să moară, evident, consideră că orice altceva implică o decizie care vine în urma unor acţiuni deliberate.

Se pregătesc temeinic pentru un loc de muncă unde pot face ceea ce le place, participă la evenimente pentru că vor, se întâlnesc cu anumite persoane pentru că le face plăcere.

Nimeni nu-i poate forţa sau păcăli să facă anumite lucruri pentru că, de cele mai multe ori, propria părere este mai importantă decât părerile altora.

Îşi iubesc prietenii, dar nu se bazează în totalitate pe ei

Nu mă înţelege greşit. Când spun că nu se bazează în totalitate pe prieteni, nu mă refer că prietenii nu sunt de încredere, ci doar că nu trebuie să aştepţi ca prietenii să ia decizii pentru tine sau să facă lucruri în locul tău.

Până la urmă şi prietenii tăi au nevoile lor. Iar dacă sunt prietenii tăi, sunt şanse mari să-ţi semene din anumite puncte de vedere. Aici se potriveşte de minune vorba „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.” Pentru că dacă pe tine te-ar deranja o anumită cerinţă din partea unui prieten, fii sigur că şi reciproca are şanse mari de validitate.

Oamenilor le place independenţa. Nimeni nu vrea să se simtă legat de ceva, dacă nu-i face plăcere sau dacă nu ştie că se poate elibera oricând. De aceea, lipsa acestei independenţe duce de multe ori la ruperea unor prietenii dintre cele mai puternice.

Pagina următoare »»»

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here