Acasă General Blogger De ce marijuana nu se foloseşte în România ca medicament

De ce marijuana nu se foloseşte în România ca medicament

706
4

Cancer. Scleroză multiplă. Epilepsie, Parkinson, Alzheimer sau hipertensiunea arterială. Boli grele, unele fără posibilitate de vindecare totală. Cel puţin pentru moment.

Când spui „marijuana” într-un loc public de la noi, e imposibil să nu atragi câteva priviri. Unele aprobatoare, altele pline de ură. Cei mai mulţi au asociat acest drog cu răul suprem, însă în timp ce blamează, fumează ţigări de la moldoveni şi bagă spirtoase făcute în depozit.

Bază legală: da; pacienţi: da; tratament: ?

În ultimul timp totuşi, oamenii s-au mai deschis puţin la minte, auzind de diferite remedii pentru bolile enumerate mai sus, în care canabisul este folosit în schema de tratament. Şi, văzând că tratamentul chiar funcţionează în ţările care au permis folosirea, s-a decis ca şi în România să le stea în putere medicilor să prescrie astfel de tratamente. Au baza legală încă din 2011, au pacienţi destui şi în stări deplorabile, însă nicio companie nu a îndrăznit să producă vreun tratament pe bază de marijuana.

Cine luptă pentru folosirea marijuanei în scopuri terapeutice

Deşi persoanele care ar avea nevoie de tratamente pe bază de canabis (tetrahidrocanabinolul este substanţa activă din plantă) sunt, în general, trecuţi de prima tinereţe, cei care luptă pentru folosirea marijuanei în scopuri medicale, în mare parte, sunt tineri care nu au nicio boală şi nici nu cunosc pe cineva care să sufere de vreo afecţiune care necesită un astfel de tratament. Aceştia speră ca în urma legalizării, să aibă acces mai uşor la drog. Când o gaşcă de drogaţi sunt singurii care merg la câte un protest, parcă e tristă situaţia şi nici nu prezintă cine ştie ce încredere… (or fi şi excepţii, nu urla!)

Consumul de marijuana te poate relaxa şi îţi poate oferi un sentiment înălţător. Probabil ai mai auzit, dar trebuie să zic: marijuana nu provoacă dependenţă fizică, dar dacă bagi ca un dobitoc, mult şi în mod constant, e normal să apară dependenţa psihică. E ca un obicei. Ştii că trebuie să te simţi bine, iar când revii la starea de normalitate, după o perioadă de consum  îndelungat şi abuziv, probabil te va lovi neliniştea şi alterarea stării psihice.

Ca în multe alte situaţii, pe viitor, când lucrurile vor intra în normal, ne vom uita cu mâhnire la vremurile apuse şi vom constata cam cât de înguşti eram la minte. Ca popor.

Câţi bani ar produce?

Dacă în ilegalitate se fac bani grei din traficul de marijuana, putem estima uşor cam câţi s-ar face, nu legalizând drogul, ci doar din existenţa pe piaţă a acestor medicamente pe bază de canabis. Probabil farmaciile ar fi mai aglomerate decât şaormăriile după ce tinerii ies din club, iar doctorii, asistentele şi farmacistele ar deveni, subit, cele mai îndrăgite personaje de pe meleagurile noastre.

Şi să nu uităm de investitorii prosperi, dornici să bage bani în afaceri de succes…

4 Comentarii

  1. „Magazinele de vise” la o adica sunt profitabile, cu toate ca se comercializeaza toate de la substante de deratizare pana la diverse mizerii sintetice diluate cu aspirina; nici vorba de marijuana sau canabis. Asadar, cand vine vorba de calitate cu aplicatie reala, fezabilitatea devine dintr-o data negativa…zau ca-ti vine sa spargi ceva

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here