Acasă Relaţii Răzbunarea genială a unui bărbat înşelat de nevastă

Răzbunarea genială a unui bărbat înşelat de nevastă

7498
0

Am avut parte de o situaţie teribilă. Aveam o bănuială că soţia mea, cu care eram căsătorit de aproape doi ani, mă înşală. Am observat câteva chestii care mi-au dat de gândit.

Mereu zâmbea când scria SMS-uri, iar când o întrebam, spunea că e maică-sa. Întrucât eram convins că e vorba de un barbat, nu i-am cerut telefonul, fiind sigur că ne vom certa.

De asemenea, mereu spunea că trebuie să stea peste program la serviciu. La un moment dat mi-am pierdut cumpătul şi am sunat la birou, iar colegii ei mi-au spus că este plecată chiar dinaintea terminării programului.

Când am adus vorba despre asta, mi-a zis că e o chestie între cei de la birou, aşa fac tot timpul când sună cineva. Un fel de glumă. Femeia avea impresia că-s prost.

Picătura care a umplut paharul, sau mai bine zis butoiul, a fost într-o noapte când a plecat pe la 22:00 la magazin, „să-şi ia ceva bun”. A revenit pe la 00:30. Îţi dai şi tu seama cam ce a luat ea bun 2 ore jumate.



Dacă pot să dau un sfat după această experienţă, este să nu-ţi pierzi niciodată controlul şi să-ţi calculezi atent fiecare mişcare. Sigur te va ajuta la divorţ. Mai ales dacă tu aduci cei mai mulţi bani în casă ori vrei custodia copiilor.

Din fericire, nu am apucat să fac copii cu fosta mea soţie. Şi când mă gândesc că discutasem aşa ceva cu ea…dar să revenim la poveste!

Ziua ei de naştere urma să fie peste fix 2 luni de la întâmplarea cu mersul după ceva bun la o bucată de noapte. Mă hotărâsem să mă despart de ea chiar de ziua ei. Probabil îţi spui că e de căcat să faci aşa ceva.

Dar stai să-ţi explic: aveam timp suficient să-mi găsesc un loc unde să mă mut în perioada divorţului şi, evident, să mai adun probe pentru avocatul meu.

Revenind la ziua ei – era ocazia perfectă. Când am întrebat-o ce vrea să facem cu ocazia aniversării sale, s-a arătat foarte grijulie, spunându-mi că a primit nu ştiu ce bilete pentru o excursie, cadou de la serviciu, însă este foarte ocupată în acea perioadă şi că ar fi bine să merg eu cu prietenii mei, să mă distrez şi pentru ea.

Oricum nu voia să-şi amintească de vârsta ei…bla, bla. Deci, cred că te-ai lămurit cam cât de prost mă credea fiinţa asta. Spre ghinionul său, nu numai că nu-s atât de prost, ci şi puţin diabolic.

Citeşte în continuare »

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here