Pe scurt, povestea vine cam aşa: un bărbat cunoaşte o femeie care i se pare destul de ok încât să aibă curajul să se întâlnească în mod repetat cu ea, până îşi dă seama că aceasta este persoana cu care se va căsători. Cei doi trec la fapte, iar a doua zi după nuntă, tipul o vede fără machiaj şi îi cere divorţul, apoi daune pentru că femeia l-ar fi înşelat cu privire la modul în care arată.

De ce e cretin tipul

De obicei nu ceri în căsătorie o femeie după ce ai ieşit de 5 ori cu ea. Ar putea fi teroristă. Ori fană Alex Velea. Nu poţi să rişti ca un nebun.

Aşadar, trebuie să ştii câte ceva despre ea şi, dacă nu era cât se poate de clar, despre modul în care arată. Adică, zic şi eu, mi s-ar părea destul de dubios ca o tipă cu care mă întâlnesc de câteva ori, să arate ca o figurină de ceară şi să-i strălucească mufa mai ceva ca nocturna din Giuleşti, şi totuşi să mă gândesc să o cer de nevastă.

Bine, ai putea face asta dacă ai fi şi tu machiat, ori femeia, ca specie, ar fi pe cale de dispariţie. Însă nu ai putea niciodată să te căsătoreşti cu o femeie pe care nu ai văzut-o fără machiaj. Trebuie să fii prea bou ca să nu ştii despre diferenţele dintre cu şi fără machiaj.

Dar, dacă nu eşti suficient de atent la detalii, s-ar putea să ai surprize şi să te trezeşti ca băiatul ăsta, după care să plângi că eşti prea prost şi te-a păcălit nevasta.

• CITEŞTE ŞI:  Maria Voichiţa, copila de 16 ani care i-a furat inima lui Ştefan cel Mare

Bineînţeles, majoritatea bărbaţilor spun că ar prefera să aibă alături o femeie frumoasă de la mama natură, care să nu se machieze şi să arate perfect până la bătrâneţe. Şi, dacă se poate, şi amanta să fie cel puţin la fel de frumoasă şi de naturală.

Adevărul este că femeilor le place să se machieze. Mai întâi pentru a arăta bine şi apoi pentru a atrage toate privirile. E drept, unele abuzează de produsele cosmetice şi arată ca nişte clovni, însă cele mai multe arată bine când se machiază.

Ca o scurtă concluzie: cam e dreptul lor să se machieze cât vor.

Totuşi, cretinul de mai sus nu şi-a pus niciodată problema că sub mutra aia perfect colorată se ascunde un mic monstruleţ, pe care ar trebui să-l vadă înainte de nuntă. Din acest motiv, când s-a trezit în pat lângă proaspăta soţie, după noaptea nunţii, s-a speriat de ce a văzut în faţa ochilor şi a decis pe loc să divorţeze şi să ceară 20 000 $ daune pentru că ar fi fost indus în eroare.

Publicitate

Prostul nu e prost destul, până nu înlătură orice dubiu. Omul a declarat că a crezut că soţia sa este un hoţ când a văzut-o şi că s-a speriat foarte tare de figura ei nemachiată. Cel mai probabil nu va câştiga procesul, iar femeia va primi jumătate din tot ce are, căci, dacă e atât de prost încât să nu verifice ce se ascunde sub machiaj, e clar că nu a făcut vreun contract prenupţial.

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  Pare un cuplu fericit, dar ceva e în neregulă. Femeia asta are 50 de ani!

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele