Ţiganii care au fugit fără să plătească consumaţia la un restaurant din Spania au fost identificaţi


Probabil ai auzit despre fuga unui grup de 120 de „români” de la un restaurant din Spania, care „au uitat” să-şi plătească nota de plată. La fel de probabil, ştirea ţi-a adus un zâmbet pe mutră, urmat de o grimasă tristă, gândindu-te că iar ne facem de cacao prin străinătate.

Cum era de aşteptat, spaniolii au mai adăugat o bulină neagră la imaginea emigranţilor români, deşi lucrurile nu stau chiar aşa.

Mai mulţi români şi-au făcut un obicei din a petrece gratis prin restaurantele din Spania. O pun de o nuntă sau un botez, dar apoi se fac nevăzuţi, în paşi de dans, înainte să li se prezinte nota de plată. Cel puţin astfel suna ştirea iniţială.

În realitate, este vorba despre un grup de ţigani, care au plecat „la muncă” în Spania, şi care colindă orăşelele, lăsând găuri însemnate în bugetele restaurantelor.

Ţepe de mii de euro

La ultima faptă de acest gen i-au făcut patronului o pagubă de două mii de euro. Ghiftuiţi bine, petrecăreţii s-au făcut nevăzuţi în momentul în care angajaţii restaurantului se pregăteau să aducă desertul.

Chiar când aduceau tortul în sală, invitaţii au ieşit în şir indian (sâc!), pretinzând că dansează conga. Surpriza cea mare a fost atunci când s-au auzit sunetele motoarelor. Chelnerii au ieşit în grabă, dar nu au reuşit să îi oprească.

Proprietarul restaurantului „El Carmen”, din provincia Leon spune că respectivii s-au prezentat ca fiind o familie de români, stabiliţi prin partea locului. Petrecerea a decurs ca la carte, cu muzică live şi dedicaţii.

„Au plecat unul cate unul, până când înăuntru nu a mai rămas nimeni. Dădusera un avans de 900 de euro. Restul nu au mai plătit.”, declară un poliţist care a lucrat la caz.

Puşi pe distracţie, nu s-au zgârcit, lăsând impresia că ştiu să se simtă bine şi că se ocupă cu lucruri importante în zonă. Au comandat aperitive, un fel principal şi au băut vreo 30 de sticle de tărie.

Apoi, în decurs de un minut, s-au îmbulzit pe uşă, aproape s-au călcat în picioare, ceea ce dă de înţeles că se vorbiseră să-şi ia zborul toţi odată.

Se lăfăie în bani şi maşini scumpe

Patronul şi-a povestit păţania pe internet şi aşa a aflat că şi alţi proprietari de localuri din regiune au fost păcăliţi de aceiaşi indivizi.

În urma unor verificări pe Facebook, a reieşit că este vorba despre un grup de ţigani care conduc maşini scumpe şi deţin bunuri extravagante, după cum se laudă prin pozele lor.

Dacă la început s-ar putea să ţi se pară comic cum 120 de oameni dau ţeapă unui restaurant, când afli că nu este prima dată când se întâmplă ca acelaşi grup să dea o astfel de lovitură, starea ta se va schimba. În urmă cu aproape o lună, aceeaşi gaşcă de ţigani s-a făcut nevăzută, fără să achite nota de plată de la o nuntă. Nu au fost reţinuţi deocamdată, dar poliţiştii spanioli i-au identificat. Să sperăm că vor primi pedeapsa meritată.

Care este reacţia ta?

Furios Furios
0
Furios
Trist Trist
0
Trist
Drăguţ Drăguţ
0
Drăguţ
La naiba La naiba
0
La naiba
Nu-mi place Nu-mi place
0
Nu-mi place
Îmi place Îmi place
0
Îmi place
LoL LoL
0
LoL
Cool Cool
0
Cool
WTF WTF
0
WTF

Comentarii 0

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu ţine chestiile tari doar pentru tine!

Dacă ţie ţi-a plăcut, cu siguranţă şi prietenii tăi vor să vadă asta! Distribuie articolul pe reţelele de socializare!