Un soldat şi-a părăsit nevasta după ce a văzut această poză cu ea


Când un soldat pleacă într-o misiune într-un loc îndepărtat este un moment dificil pentru toată familia. De obicei aceşti soldaţi se sacrifică pentru bunăstarea familiei şi foarte rar din dorinţa de a sparge ţestele teroriştilor.

La fel sună şi povestea unui soldat american, care a acceptat o misiune într-un teatru de operaţiuni din Irak. A decis să-şi lase acasă soţia şi pe fiul lor pentru a merge departe de casă, într-un război care nu e al lui, pentru a câştiga bani pentru viitorul lor.

Evident, sprijinul familiei contează foarte mult în aceste situaţii. Iar omul părea să se bucure de toată susţinerea soţiei sale.

La plecarea în misiune, a fost un moment emoţionant. Fiul bărbatului nu înţelegea prea multe, dar cu siguranţă îl vedea ca pe un erou pe tatăl său.

De asemenea, şi soţia părea foarte afectată.

Imediat după ce a plecat, bărbatul a simţit un gol înăuntrul său. Însă s-a bazat pe soţia sa că se va descurca în lipsa lui şi că totul va fi bine când va reveni.

Într-una din zile, bărbatul, cum obişnuia, i-a cerut soţiei sale să-şi facă şi să-i trimită o poză.

Observase că soţia lui era mai agitată decât de obicei, dar nu a bănuit nimic. Însă fotografia pe care i-a trims-o femeia, avea să schimbe totul.

Nici prin gând nu-i trecea bărbatului că soţia sa ar putea să strice relaţia pe care au clădit-o în tot acel timp, riscându-le practic viitorul.

Însă un mic detaliu i-a atras atenţia soldatului.

Acest detaliu l-a făcut să depună actele pentru divorţ, întrucât soţia nu a ştiut ce explicaţie să ofere.

Nu ai observat detaliul?

Mai aruncă o privire!

Care este reacţia ta?

Furios Furios
0
Furios
Trist Trist
0
Trist
Drăguţ Drăguţ
0
Drăguţ
La naiba La naiba
0
La naiba
Nu-mi place Nu-mi place
0
Nu-mi place
Îmi place Îmi place
0
Îmi place
LoL LoL
0
LoL
Cool Cool
0
Cool
WTF WTF
0
WTF

Comentarii 0

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu ţine chestiile tari doar pentru tine!

Dacă ţie ţi-a plăcut, cu siguranţă şi prietenii tăi vor să vadă asta! Distribuie articolul pe reţelele de socializare!