O nouă iniţiativă legislativă stârneşte reacţii puternice în Rusia.

Este vorba despre propunerea legislativă prin care un grup de parlamentari ruşi susţin ideea de a interzice persoanelor născute după 2015 să cumpere vreodată ţigări. Această iniţiativă a fost lansată în cadrul planului pe termen lung al autorităţilor de a eradica fumatul în ţară, conform adevarul.ro.

Totodată, mamele cu copii mici nu vor mai putea să cumpere ţigări. Propunerea, formulată de 42 de parlamentari din Partidul Comunist şi care are susţinerea preşedintelui Vladimir Putin, va face Rusia prima ţară din lume care va elimina complet produsele din tutun, dacă va fi acceptată.

Conform purtătorului de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, interdicţia necesită o discuţie serioasă, dar este o aspiraţie legitimă. Nikolai Gherasimenko, membru al Comisiei pentru Sănătate a Parlamentului, consideră că “acest obiectiv este în totalitate corect din punct de vedere ideologic”.

400.000 de ruşi mor în fiecare an de la fumat

În fiecare an, aproape 400.000 de ruşi mor de boli legate de fumat, însă proporţia fumătorilor a scăzut de la 41% la 31% din populaţie în ultimii 10 ani, potrivit agenţiei TASS. Putin şi consilierii săi vor să elimine complet acest obicei, care este nociv atât pentru sănătatea populaţiei, cât şi pentru economie. Fumatul este popular de mult timp în Rusia, însă tutunul nu mai este cultivat în ţară din perioada sovietică şi trebuie important din Cuba, Georgia sau Asia Centrală.

În 2015, presa a scris că Parlamentul de la Moscova ia în calcul interzicerea vânzării de ţigări către femeile mai tinere de 40 de ani. Noua propunere, care ar urma să intre în vigoare cel târziu în 2050, deşi mai puţin radicală pe termen scurt, ar putea avea consecinţe importante pe termen lung, pentru că viitoarele generaţii de ruşi nu ar avea cum să înveţe să fumeze.

Cum a funcţionat Prohibiţia în SUA

Parlamentarii ruşi susţin această iniţiativă, cu toate că o astfel de măsură a fost un eşec în SUA, în perioada în care producerea şi consumul de alcool erau interzise prin lege. Bineînţeles, s-a creat o piaţă neagră, iar afacerile cu alcool au fost o mină de aur.

Cel mai actual exemplu este consumul de droguri uşoare, cum este marijuana, care încet-încet devine legală în tot mai multe state. În România ar fi imposibil în contextul actual, dar asta e o altă discuţie.

În istoria Statelor Unite prohibiția, cunoscută și sub numele de Experimentul Nobil, a fost o perioadă începând cu 1920 până în 1933, în timpul căreia vânzarea, producerea, consumarea și transportarea de alcool și de băuturi alcoolice erau interzise la nivel național.

Sub o presiune enormă din partea unor mișcări religioase, Senatul Statelor Unite a propus al 18-lea amendament la 18 decembrie 1917. După ce a fost aprobat de cele 36 de state, al 18-lea amendament a fost ratificat la 16 ianuarie 1919 și pus în aplicare la 16 ianuarie 1920. Unele state federale au interzis alcoolul încă înainte de ratificarea legii.

Dacă va fi adoptată această lege în Rusia, cel mai probabil vom fi martorii unui scandal monstru. Vom vedea!

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here