Acasă Actualitate Legea anti fumat îşi face deja simţită existenţa

Legea anti fumat îşi face deja simţită existenţa

166
0

Ieri am fost pe-aproape când doi jandarmi legitimau doi băieţi într-un loc special amenajat pentru copii. Adică loc de joacă. Erau şi câţiva copii prin zonă.

Într-adevăr, băieţii nu păreau tocmai cuminţi, dar au colaborat foarte finuţ cu jandarmii, în primă fază. Un pic de caterincă, la limita bunului simţ, dar a fost ok.

Prietenia s-a stricat niţel când unul dintre cei doi băieţi a întrebat „Dar pe bune, arătăm aşa dubioşi sau de ce ne-aţi legitimat?”, iar un jandarm a răspuns „Da, şi sunt obligat să legitimez persoanele care mi se par dubioase”. Evident, pentru a-şi etala inteligenţa, celălalt băiat invoca discriminarea şi arată către mine, întrebând de ce nu sunt şi eu legitimat.

Jandarmii şi-au făcut loc printre ei şi le-au urat o zi bună, în timp ce ei continuau să mormăie. Apoi a urmat o replică pe care am apreciat-o foarte mult, nu pentru că aş susţine legea anti fumat, cât mai degrabă pentru că a fost o replică inteligentă spusă la momentul oportun: „Şi aveţi grijă că mai e o lună şi nu mai aveţi voie să fumaţi în locurile de joacă.”. Foarte tare! Bineînţeles că băieţii au început să râdă în hohote în mod ironic, nici nu aveam alte pretenţii.

Ah, am uitat să precizez că eu eram pe banca vecină cu nevastă-mea care este însărcinată în luna a şaptea. Ce? Nu e suspect?! 🙂

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here