Aproximativ 260.000 de oameni au supravieţuit în urma atacurilor cu bombă atomică asupra oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, însă Tsutomu Yamaguchi a fost unul dintre puţinii oameni care au îndurat ororile ambelor explozii, supravieţuind pentru a-şi spune povestea de viaţă.

Tsutomu Yamaguchi se pregătea să părăsească Hiroshima atunci când prima bombă atomică a căzut peste oraş.

În vârstă de 29 de ani, inginerul naval se afla într-o detaşare de trei luni pentru angajatorul său, Mitsubishi Heavy Industries. Pe 6 august 1945 ar fi trebuit să fie ultima lui zi în oraş.

Tsutomu Yamaguchi şi colegii săi au muncit toată vara la proiectarea unui nou vas petrolier şi aştepta cu nerăbdare să se întoarcă acasă la soţia sa, Hisako, şi la fiul lor, Katsutoshi.[sursa]

Explozia de la Hiroshima

În jurul orei 08:15, Yamaguchi se afla în curtea companiei Mitsubishi făcând un ultim tur, când a auzit zgomotul produs de un avion. Uitându-se către cer, a văzut un bombardier american B-29 survolând oraşul, din care a fost lansat un mic obiect legat de o paraşută.

Era „Little Boy” (nr. Băieţelul), prima bombă atomică lansată vreodată într-un conflict militar.

Dintr-o dată, cerul a erupt într-o lumină puternică, pe care mai târziu Yamaguchi a descris-o ca fiind asemănătoare cu „lumina unei flăcări uriaşe de magneziu”. A fost norocos să reacţioneze instinctual şi să se arunce într-un şanţ înainte ca un sunet asurzitor să răzbată.

Undele de şoc l-au aruncat pe Yamaguchi în aer ca un fel de tornadă, acesta ajungând într-o cultură de cartofi.

bomba atomica hiroshima
Hiroshima, după explozia bombei atomice

„Nu ştiam ce s-a întâmplat. Cred că am leşinat pentru câteva momente. Când am deschis ochii, totul în jurul meu era negru şi nu puteam vedea prea multe. Era ca la începutul unui film la cinema.”, a povestit mai târziu Yamaguchi pentru ziarul The Times.

Fiind la circa 3 kilometri de punctul critic al exploziei, japonezul a putut vedea norul-ciupercă ridicându-se asupra oraşului Hiroshima. În ciuda distanţei, faţa şi braţele sale erau arse puternic, iar ambele timpane îi erau sparte.

• CITEŞTE ŞI:  A fost descoperită planeta care nu ar trebui să existe. De ce savanţii cred că existenţa sa ar trebui să fie imposibilă

Yamaguchi s-a deplasat haotic prin ce a rămas din curtea companiei Mitsubishi, găsind alţi doi supravieţuitori. Cei trei au petrecut noaptea acolo, iar a doua zi, pe 7 august 1945, au ajuns în gară, auzind că, într-un mod neaşteptat după o explozie atomică, trenurile încă funcţionau.

Publicitate

Peisajul lăsat în urmă de „mica” bombă paraşutată din avion era apocaliptic. Totul era transformat în cenuşă, iar circa 80.000 de oameni au fost ucişi pe loc.

Tsutomu Yamaguchi s-a întors la soţia şi fiul său, care se aflau în oraşul Nagasaki.

tsutomu yamaguchi
Tsutomu Yamaguchi şi oraşul Hiroshima

A doua explozie atomică – Nagasaki

Yamaguchi a sosit în Nagasaki în dimineaţa zilei de 8 august, rănile obligându-l să meargă de urgenţă la spital.

Deşi doctorul care îl trata îi fusese coleg de şcoală, din cauza rănilor la faţă şi pe corp, acesta nu l-a recunoscut pe Yamaguchi. Nici măcar familia sa nu l-a recunoscut iniţial.

În ciuda faptului că abia se putea ţine pe picioare, în data de 9 august Yamaguchi s-a ridicat din pat şi s-a prezentat la sediul companiei Mitsubishi. Acolo s-a întâlnit cu directorul companiei, care i-a cerut un raport complet cu ceea ce s-a întâmplat la Hiroshima. Încă era neclar cum o singură bombă putea să distrugă un întreg oraş.

În timp ce încerca să descrie evenimentele de la Hiroshima, Yamaguchi a observat pe fereastră o nouă lumină puternică. Bărbatul s-a aruncat la podea cu doar câteva momente înainte ca undele de şoc să facă ţăndări ferestrele.

„Credeam că norul-ciupercă m-a urmărit de la Hiroshima.”, a povestit apoi Yamaguchi pentru ziarul The Independent.

Bomba atomică de la Nagasaki, numită „Fat Man” (nr. Grăsanul) a fost chiar mai puternică decât cea care a lovit Hiroshima.

bomba atomica nagasaki
Nagasaki, după explozia bombei atomice

Scările din oţel şi structura puternică a clădirii au făcut ca cei din interior să scape cu viaţă.

• CITEŞTE ŞI:  Agripina cea Tânără, mama împăratului Nero, ucisă la ordinul acestuia

Pentru a doua oară în doar trei zile, Tsutomu Yamaguchi a avut ghinionul de a se afla în raza de acţiune a unei bombe atomice. Dar, tot pentru a doua oară, a fost suficient de norocos pentru a supravieţui.

Viaţa lui Tsutomu Yamaguchi după cele două bombe atomice

După ce a ieşit din ceea ce a ramas din clădirea Mitsubishi, Yamaguchi s-a grăbit, alergând printr-un oraş făcut praf de bomba atomică, pentru a-şi verifica soţia şi fiul.

În mod clar, bărbatul se aştepta la ce e mai rău. Mai ales atunci când a văzut cum cea mai mare parte a casei sale era făcută bucăţi.

Din fericire, atât soţia, cât şi fiul lor, au scăpat cu răni superficiale. Femeia era ieşită în oraş, în căutarea unui unguent pentru rănile soţului său. În momentul exploziei, ea şi bebeluşul s-au adăpostit într-un tunel.

Aşadar, dacă Yamaguchi nu ar fi fost rănit în explozia de la Hiroshima, familia sa ar fi putut fi ucisă la Nagasaki.

În zilele care au urmat, doza de radiaţie primită de organismul lui Yamaguchi s-a făcut simţită. Părul a început să-i cadă, iar rănile de pe braţe au devenit cangrenoase. De asemenea, bărbatul avea o stare de vomă continuă.

În data de 15 august 1945, Yamaguchi şi familia sa se aflau într-un buncăr anti-atomic când Hirohito, împăratul Japoniei, a anunţat capitularea în faţa Aliaţilor.

„Nu am simţit nimic. Nici nu-mi părea rău, nici nu eram fericit. Eram foarte bolnav, aveam febră şi nu mâncam nimic. Credeam că eram pe cale să merg pe lumea cealaltă.”, a povestit Yamaguchi pentru ziarul The Times, referindu-se la capitularea Japoniei.

• CITEŞTE ŞI:  10 lucruri interesante despre bani, pe care sigur nu le ştiai

Spre deosebire de alte victime ale expunerii la radiaţii, Yamaguchi s-a refăcut treptat, reuşind să trăiască o viaţă normală. A lucrat ca translator pentru trupele militare americane în timpul în care aceştia au ocupat Japonia, după care şi-a reluat funcţia de inginer în cadrul companiei Mitsubishi.

A avut împreună cu soţia sa încă două fiice, devenind un susţinător vehement al dezarmării nucleare.

Tsutomu Yamaguchi a murit în anul 2010, la vârsta de 93 de ani, suferind de cancer la stomac.

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele