Gafa angajaţilor de la o morgă din Vaslui. S-au plimbat cu mortul de la spital, acasă şi înapoi la spital


Angajaţii de la morga Spitalului Judeţean din Vaslui au făcut o gafă de proporţii: au dat familiei cadavrul unui bărbat, în vârstă de 56 de ani, deşi acesta trebuia supus unei necropsii. Rudele au fost nevoite să aducă mortul înapoi.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui a demarat joi o anchetă după ce cadavrul unui bărbat în vârstă de 56 de ani, decedat pe data de 9 martie, a fost predat familiei de angajaţii de la morga unităţii medicale, fără să fie supus necropsiei, în ciuda unor recomandări făcute în acest sens de reprezentanţii Laboratorului Anatomo-Patologie.

Când şi-au dat seama de eroarea comisă, angajaţii de la morgă au solicitat sprijinul poliţiei pentru a aduce cadavrul înapoi, lucru care s-a întâmplat abia după o zi, timp în care familia apucase să îmbălsămeze cadavrul.

„Familia a prezentat un certificat de deces eliberat de medicul de familie din sat şi a plecat cu persoana decedată. Se ştia că în acest caz trebuie efectuată o necropsie, nu ştiu ce s-a petrecut, dar familia a plecat cu mortul. Am anunţat Poliţia, a fost anulat certificatul de deces şi a fost adus din nou cadavrul pentru autopsie. Familia a insistat să mergem să facem autopsia acasă, dar acest lucru nu este posibil”, a declarat seful Serviciului de Medicina Legala Vaslui, dr. Sorin Moldoveanu.

Poliţiştii au demarat verificări în acest caz şi urmează să stabilească dacă sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.

„Un bărbat în vârstă de 56 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale grave, a fost internat pe data de 8 martie la spitalul vasluian, unde a decedat la o zi după internare. În aceeaşi zi, familia a ridicat cadavrul şi l-a transportat la domiciliu. La sesizarea celor de la Serviciul de Medicină Legală, cadavrul a fost dus a doua zi la morgă, pentru efectuarea necropsiei. În cauză sunt efectuate cercetări, urmând să fie stabilite atât cauza decesului, cât şi împrejurările exacte în care s-au petrecut faptele”, a declarat, pentru Agerpres, responsabilul cu relaţiile mass-media din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Ştefan Sofronie.

Care este reacţia ta?

Furios Furios
0
Furios
Trist Trist
0
Trist
Drăguţ Drăguţ
0
Drăguţ
La naiba La naiba
0
La naiba
Nu-mi place Nu-mi place
0
Nu-mi place
Îmi place Îmi place
0
Îmi place
LoL LoL
0
LoL
Cool Cool
0
Cool
WTF WTF
0
WTF

Comentarii 0

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu ţine chestiile tari doar pentru tine!

Dacă ţie ţi-a plăcut, cu siguranţă şi prietenii tăi vor să vadă asta! Distribuie articolul pe reţelele de socializare!