Elevii nu vor mai putea ascunde notele mici şi nici absenţele de la şcoală


Mai ţii minte când îi ziceai profesorului că ţi-ai uitat carnetul de note acasă, dacă era vorba de trecut vreo notă mică? Îţi aminteşti că vineri, la ultima oră, cu greu te hotărai dacă să rămâi la şcoală sau să mergi la o sală de jocuri ori la plimbare cu fetele, iar părinţilor nu le spuneai o vorbă? Ei, vremurile s-au mai schimbat…

În şcolile din sectorul 3 al Capitalei a fost introdus catalogul electronic, măsură ce le permite părinţilor să vadă în timp real situaţia şcolară a copiilor. De asemenea, părinţii vor primi în timp real informaţii cu privire la absenţele elevilor.

„Sunt plăcut impresionat de faptul că am găsit înţelegere la minister pentru a implementa sisteme inovatoare pentru a dezvolta învăţământul românesc. […] Precizez că toate sălile de clasă din Sectorul 3 sunt dotate cu sisteme video şi audio, în toate şcolile avem internet wireless şi toate cadrele didactice deţin telefon şi laptop. Pe lângă aceste dotări de ultimă generaţie am implementat şi catalogul electronic, iar Ministerul Educaţiei ne-a sprijinit în acest demers de altfel necesar. […] În acest fel vom îmbunătăţi atât comunicarea dintre părinţi şi cadrele didactice, cât şi nivelul de siguranţă în şcoli. Din estimările noastre numărul de absenţe va scădea cu aproximativ 20%, iar performanţele şcolare vor creşte cu acelaşi procent”, a declarat Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3.

Prin aplicaţia eCatalogS3 părinţii pot consulta în timp real foile matricole, situaţiile şcolare, absenţele elevului, rapoarte comparative pe clase, materii şi ani şcolari. De asemenea, părinţii vor primi în timp real informaţii cu privire la absenţele elevilor şi diferite statistici legate de performanţele faţă de media clasei.

Prin platforma eCatalogS3, respectiv catalogul electronic, Primăria Sectorului 3 a implementat un sistem electronic de gestiune a activităţii şcolare din cadrul unităţilor publice de învăţământ din sector. Principalii beneficiari şi utilizatori ai sistemului sunt cadrele didactice şi, în special, părinţii elevilor.

O parte dintre elevi se bucură, respectiv cei care învaţă, pentru că astfel se pot remarca mai uşor şi probabil se vor simţi mai bine când se vor vedea în top, în timp ce jumătatea cealaltă va încerca să găsească noi metode de a ascunde notele mici şi absenţele. Bineînţeles, mulţi dintre părinţi încă nu au nicio legătură cu tehnologia, iar acesta va fi unul dintre avantajele celor care nu prea le place şcoala.

Per total, e o iniţiativă bună, care ne aliniază la standardele tehnologice din ţările mai dezvoltate. Totuşi, partea proastă este că sistemul încă susţine competiţia dintre elevi, în detrimentul calităţii învăţământului.

Care este reacţia ta?

Furios Furios
0
Furios
Trist Trist
0
Trist
Drăguţ Drăguţ
0
Drăguţ
La naiba La naiba
0
La naiba
Nu-mi place Nu-mi place
0
Nu-mi place
Îmi place Îmi place
0
Îmi place
LoL LoL
0
LoL
Cool Cool
0
Cool
WTF WTF
0
WTF

Comentarii 0

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu ţine chestiile tari doar pentru tine!

Dacă ţie ţi-a plăcut, cu siguranţă şi prietenii tăi vor să vadă asta! Distribuie articolul pe reţelele de socializare!