Acasă Actualitate Educaţie Educaţia şi condiţiile din licee, în continuare o problemă

Educaţia şi condiţiile din licee, în continuare o problemă

183
0

Se pune obsesiv problema îndobitocirii populaţiei prin ceea ce a ajuns să reprezinte online-ul, însă nu facem prea multe eforturi din punct de vedere organizatoric, mai ales în şcoli, pentru a preveni sau pentru a contracara acest fenomen.

Am avut ocazia să ajung pe la câteva licee de prestigiu din Bucureşti şi pot spune că am rămas profund dezamăgită de mai multe aspecte care ori s-au înrăutăţit faţă de când eram eu în liceu, ori au rămas la fel. Pe lângă faptul că infrastructura încă suferă, toaletele încă sunt focare de infecţie pline de mucuri de ţigară, deşi, bineînţeles, fumatul nu este acceptat nici măcar în perimetrul instituţiei, darămite în incinta acesteia. La capitolul concret, am observat la unul dintre licee un pliant oarecum interesant cu informaţii despre statui, oamenii care fac obiectul acestora şi oamenii care le-au realizat.



M-am apucat să-l citesc şi am constatat cu stupoare că este plin de greşeli total impardonabile pentru un material care a fost distribuit prin licee şi nu reuşesc să înţeleg cine a putut scrie atât de infect. Mai jos sunt dovezile.



LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here