Acasă General Blogger DOC s-a prostituat şi face muzică comercială!

DOC s-a prostituat şi face muzică comercială!

3419
55

După cum probabil ştiu toţi repăraşii, DOC s-a băgat în echipă cu Alex Velea şi Smiley, la Hahaha Production. Ce de căcat e DOC, nu?

După ce a semnat, a scos o piesă cu unul şi una. Şi astfel s-a creat avalanşa de reproşuri şi a început bulgăreala cu căcat, în special pe Facebook, unde fiecare are păreri pertinente despre orice.

Bineînţeles, dintre cei care grohăie că DOC s-a prostituat, şi nu înţeleg de ce vrea să câştige omul bani din muzică, probabil numai 2-3 au fost la un concert sau au acasă vreun CD de la CTC. Probabil habar n-au cine e Jim sau L Doctor, dar e uşor să aberezi când stai liniştit acasă, dând play pe youtube la o piesă de-a lui DOC, printre cele de la Salam sau Guţă, nu?

Astfel, să nu se înţeleagă că mă încântă ideea asocierii lui DOC cu Alex Velea, ori că-mi place în mod special melodia menţionată mai sus. Nu. Nici măcar DOC nu impresionează ochiul care ştie despre ce este vorba. Dar omul „tre’ să facă sumele, vere, că altfel «DOC» numele piere”iar asta nu înţeleg cei mai mulţi.

Ei au impresia că omul le este dator cu ceva, însă când e vorba să dea 25 de lei pe un CD sau 15 pe un bilet în club, strâmbă din nas. Au impresia că dacă postează un comentariu pe facebook sau youtube, în care-i zic că face treabă bună şi că are piese tari, îl ajută cu ceva. Ei bine, am o veste proastă: laudele nu-ţi umplu stomacul şi, dacă eşti un mare critic comentator de youtube, nu demonstrezi că ai susţine ceva.

Dar toţi urlă şi toţi se bat cu pumnii în piept că ei n-ar fi făcut schimbarea asta niciodată. Însă nu acceptă realitatea, care nici ea nu e tocmai ok, dar e realitatea. Anume că rap-ul nu e pentru toţi, iar genul de muzică ce iese pe bandă rulantă din cuptoarele Hahaha Production e pentru publicul cel mai numeros, mai uşor de impresionat şi mai uşor de atins cu mesaje. Dacă va cânta cu Ruby, ce? Nu îl asculta şi gata. Dar cu siguranţă îl vor asculta alţi 10 în locul tău.

Facem Records rămâne Facem Records, CTC rămâne CTC. DOC vrea bani şi poate să facă bani. Nu-ţi bagă nimeni pe gât muzica lui, la fel cum nu te opreşte nimeni să asculţi rap-ul adevărat pe care l-a făcut până să se bage în gaşca lui Smiley. Unde sigur va face treabă bună.

55 Comentarii

  1. stai putin ca nu e chiar asa, eu am cumparat, am fost la concerte, tot ce a insemnat facem records prin partea de vest
    dar doc chiar s.a prostituat, si nu m.am grabit sa zic asta de la al doilea album ca multi altii, dar piesa aia in piscina si asta e muzica de prostitutie

    • Nu ştiu de ce, dar sunt convins că habar n-ai ce înseamnă cacofonie fără să te uiţi în DEX. Apoi, că tot îmi pierd timpul, să-ţi explic: dacă asta e sintagma, ce ai vrea să scriu? „muzică virgulă comercială”, cum fac unii dobitoci? Ia-te de Biserica Catolică şi de Caragiale, că şi ăştia o ard cu cacofonii.

      • Unde mai pui că de prin 2010 cacofonia nu mai este considerată greşeală, tocmai pentru că unii idioţi citeau şi virgula.

  2. lumea nu intelege ce e aia evolutie… are o varsta si DOC si face cacatu asta de prea mult timp… Lumea vrea daca se poate… numai underground…trist si pesimist daca se poate… Daca apare vreun videoclip la noi..ca in State , cu bling money and hoes …. raparasul roman…necunoscator de ce se petrece in spatiul extra teritorial… o sa creada ca e p gluma…ca e cocalareala…. asta e , daca se poate muzica pesimista 4 life…pace

  3. Bai, sunteti razna… normal ca trebuie sa faca bani! Asta nu inseamna ca nu mai e DOC cel vechi si ca de acum canta doar muzica comerciala, a facut o melodie cu 2 artisti ce canta muzica comerciala dar el tot DOC ramane! Cum plm sa traiasca daca albumele de muzica necomerciala nu se cumpara? Voi toti criticati ca sa cacat la cur dar cati dintre voi aveti macar 1 album DOC sau cel putin 1 articol din shop?
    Pai credeti ca daca ii mergea bine in ce facea pana acum, mai era nevoit sa faca astfel de melodii? Nici mie nu imi place melodia si nu o ascult, asta nu inseamna ca nu mai ascult DOC, el pentru mine a ramas lafel de bun!
    Pace!

  4. Super tare articolul…eu am inteles schimbarea lui DOC de mult uitandu-ma la interviuri cu el. Interviuri in care vorbeste despre schimbarea asta…plus, mai sunt si piesele DOC – Costuri, Cedry2k – Arta vs Bani, CTC – This is Raw (cu Inthevisualz), King Syze – And Now (feat. Vinnie Paz & Apathy)….aceste piese si multe altele care imi scapa acum au acelasi mesaj prin care eu unu am inteles schimbarea desi si eu am strambat din nas cand am auzit „Ceai”…normal ca il prefer mult mai mult pe L Doc dar nu am nici o problema cu noul stil. Pace.

  5. Ba du-dute n pula mea cu postul asta.Eu am fost la toate concertele din ultimii 6 ani n pula mea si nu mi convine ca unul dintre cei mai buni rapperi sa se duca pe pula.Se poate si altfel!!!

  6. Pe mine unul nu ma intereseaza ca se prostitueaza,problema e ca numai are simtul penibilului nu il credeam in stare de asa ceva cel putin in ultimile 2 videoclipuri de un scabros si o cocalareala specifica Romaniei dar ca si rapper de underground inca e „tatal lor” (vezi „100 de linii” mai nou)a

    • Fiecare are părerea lui, dar eu zic să apreciezi ce a făcut bun decât să-l critici pentru ce face acum. După cum am zis şi în articol, nici mie nu-mi place ce cântă şi probabil n-o să-mi placă nici când o cânta cu Ruby, dar asta nu înseamnă că n-o să mai ascult ce a cântat până acum.

  7. Eu am „lucrat” cu Doc. Am organizat un concert CTC la noi in oras, si am vazut cati bani se incaseaza la un concert CTC. Orice a fost la un concert CTC a vazut ca sala era arhi-plina, si nu cred ca a fost niciodata sala goala (cel putin un ultimii 4-5 ani, de cand au reusit sa scoata „capul la lumina” prin „industria” noastra muzicala). Daca stai sa analizezi financiar, sincer, nu cred ca o ducea foarte rau, avand in vedere ca avea concerte cam in fiecare weekend, concert la care se incasa in jur de 1000€. Dar cine suntem noi sa ii spunem ca trebuie sa se multumeasca cu atat? De ce sa nu se poata si mai bine? Multi vorbesc, dar putini cunosc cati bani se incaseaza pt difuzarile la radio…videoclipurile de pe TV…si mai putini stiu costurile pt a ajunge pe radio si TV. Sunt convins ca daca ar fi pusi in situatia lui Doc, absolut toti „reparasii” care au sarit de cur ca se prostitueaza Doc, ar fi facut EXACT LA FEL, si probabil ar fi facut.o mult mai devreme. Sincer, eu ma bucur ca a inceput sa faca muzica comerciala (cu cacofonia de rigoare, ca tot s.a legat cineva mai sus de treaba asta), pt ca macar acum o face bine (totusi, HaHaHa e taticul muzicii comerciale). Prefer de 1000 de ori piesa asta noua, decat, sa zicem, tentativele de comercial, scoase in ultima vreme (gen cea filmata la piscina, imi cer scuze, imi scapa acum titlul). Doc oricum incepusa sa faca muzica de gen, doar ca acum o face bine (sau cel putin asa mi se pare mie). Ca sa inchei, dau cu pace raperilor cu bandana, dres, sapca si fes, si ii urez lui Doc mult succes pe noul drum.

    • Ştii cum e: pe măsură ce obţii ceva, deja tinzi spre mai mult. Şi probabil şi-a dat seama că se pot face bani buni foarte uşor. De ce să-şi dea duhul pentru 1000€ pe săptămână când îi poate primi fără să facă nimic?

  8. Alo domnu Ionut Popescu?Nu e asa domnule cand cineva si anume Doc iti spune intr-un interviu repet intr-un INTERVIU cu cuvintele lui proprii( nu intr-o piesa printre niste versuri care pot fi interpretate) in Adevarul chiar nu demult acu 1 an pe vremea asta si spunea si citez „‘o sa fac tot posibilul ca piesele mele sa NU ajunga la radio sau la tv” si mai spus ca nu se identifica cu artistii respectivi si ca nu e loc si pt el intre timp se pare ca s-a facut loc iar cu Raluka se identifica.Intelegi cum sta treaba si-a mintit proprii lui fani daca nu e o problema de natura artistica sigur e macar una de natura umana.De ce n-a spus de la inceput cand era underground si nu prea il cunostea lumea ce vrea sa faca in muzica?Da frate vreau sa ajung sa fiu cunoscut vreau la radio,tv si in billboard sa ajung sa colaborez cu cei mai buni din industria muzicala.Pai poate din cauza ca ii pierdea pe aia care il ascultau in momentul de atunci daca spunea ca vrea sa fie comercial,asa i-a prostit pe aia putini prima data si cand a inceput sa prinda la public i-a parasit si incet incet se indreapta spre mainstream pai ce inseamna asta?N-ar fi fost o problema daca ar fi spus asa de la inceput dar mai bine nu de ce sa nu umblam noi cu vrajeli de prostit copiii? Nu mai exista underground sau necomercial astea is niste iluzii toti vor sa faca bani dar spune mai bine asa ca vrei sa ajungi sus ca nu e nicio problema nu incerca sa ne minti ca sa ne castigi simpatia.

      • Lasa tu in 97 asta ce ti-am zis yo se intampla in 2013 anul trecut a spus ca o sa faca tot posibilul sa nu ajunga la radio la tv ,artistii care apar pe canalele astea frecvent sunt de mare porc si ca nu e loc si pt el.Vezi a naibii ce minune incredibila s-a facut loc si pt el si intre timp se identifica si cu artistii comerciali ce chestie.Da auzi bine asta nu te deranjeaza sa inteleg dar atunci cand un rapper il face praf intr-o piesa sau mai multe pe un alt artist din mainstream si dupa nu multa vreme colaboreaza cu el asta e bine?Cum sa nu spuna lumea ca asta e prostitutie cand te schimbi asa de la un an la altul dupa cum bate vantul eu ii inteleg sincer si pe cei care sunt suparati din f multe motive.N-ai cum frate intr-un an sa spui ca cineva e de porc si dupa aia sa colaborezi cu el nu mergeee.Acu te-ai tras in piesa cu Raluka dupa ce acu 2 ani spuneai ca are 2 versuri si acelasi sound hai las-o balta.

  9. Eu n-o înghit nici măcar pe-aia cu „tre’ să mănânce…”. Nu, din punctul meu de vedere, ştiu că un artist trebuie să evolueze. Ăsta este modul în care DOC a ales să evolueze. Altfel, o mulțime de prostălăi care comentează neîncetat tâmpenii şi care cred că părerea lor contează, nu fac decât să-l amuze pe om, aşa cum bine a spus-o în atâtea interviuri.

  10. „Zi, ai munci fara sa fi platit? / Te-ai multumi cu putin la infinit?” DOC – Costuri
    „Sau sa rimez de nebun In sufragerie ca sa fiu underground,Nu? Ce prostie!” Cedry2k – Arta vs Bani
    „yo, n-am trei concerte pe sapatamana,
    no prea ard contra cost cu fanii.
    stau incomod cu o mie de para-n mana,
    atunci stau prost cu banii.” – CTC – This is Raw (cu Inthevisualz) – partea lui L Doc
    „Stop burning what I invent and downloading me, I ain’t no MP3” – Outerspace – Grown ass man
    „So what if I quit? Nowadays record sales ain’t shit / And I did for the love so long that I’m sick” – King Syze – And Now (feat. Apathy & Vinnie Paz)
    „Da cd-uri sa nu iei, la show-uri sa nu vii
    Ca ii mult si 15 lei, nu-i da, ma pis pe ei” – Cedry2k – Clisee

    Ascultati oameni buni piese de genu asta…asa o sa intelegeti….nu va mai ciuliti urechile doar la cum suna instrumentalul ca versurile fac totul in rap. Pace si sanatate.

  11. Ma, voi nu intelegeti termenul de „comercial”. Daca eu inregistrez o basina si o scot la vanzare pe discheta, sunt comercial. Toti artistii care scot un album si il pun la vanzare, sunt comerciali. Nimeni Altu’e comercial, VD e comercial, toti sunt comerciali. Mai sunt unii care pun albumul pe youtube si la liber la download, iar cui ii place albumul si vrea sa respecte munca artistului, il poate cumpara. Si aici e comercial…daca platesti 5 lei pe bilet la un concert al unui artist „underground”, e un act comercial.
    Aici nu mai e vorba de comercial vs underground, e vorba de principii. Mai ales cand spui pe nenumarate piese de-ale tale ca nu o sa te prostituezi si tu apari in clip cu niste manelari de radio. VD cum poate sa supravietuiasca si nu are nici linie de imbracaminte si nici nu o da „comercial”. Si a scos cel mai bun album din ultimii 2 ani.

  12. Bai nesimtitilor cu referinta celor care il critica pe DOC! Voi vreti ca artistii sa faca doar muzica underground si sa va faca voua pe plac! Dar omul ala din ce traieste ma? Astia smecheri care sunteti in stare doar sa criticati, ia cantati voi cat canta un artist si sa vezi atunci ce iti place sa lucrezi pe nimic! Foarte bine face DOC! Bagati bani in muzica si o sa vedeti ca totul o sa decurga bine dar banul trebuie sa circule nu sa furi sau sa intri pe usa din spatele clubului pentru a nu plati biletul!

  13. de ce atataa ” tre sa fac bani din asta??”sa nu imi spui ca aveai senzatia ca DOC moare de foame. am organizat concerte cu invitatul DOC si iti garantez ca nu moare de foame. nici acum, nici acum 3 ani. inteleg, bussiness is bussiness…dar hai sa nu o numim arta. adica e surprinzator ca omul a scos bani din melodii in care spunea ca vrea sa scoata bani! THAT’S MARKETING BBY! sa discuti despre asta e biiig blablabla. nu stiu cum as putea sa ascult eu doc cu raluKa sau raku cu CRBL, dar pot sa ascult albumele vechi. asta nu inseamna ca numele lui DOC de la HaHaHa e acelasi cu numele lui DOC de pe Secretul din atom. Sau ca in concerte or sa i se duca aceasi oameni ca pana acum. Nu. acum o sa imparta scena cu Puiu si Conectoru. si ei au facut rap candva:)

    • N-a zis nimeni că moare de foame.
      Tu nu înţelegi o treabă: când auzi că tre’ să mănânce, nu te gândi că e boschetar şi mănâncă doar covrigi şi sana. De ce să se mulţumească cu 1000 pe săptămână, cum zicea cineva mai sus, când poate să ia 5000 cântând cu ăia? Că aşa vrei tu? Omul a decis că a obţinut cât a putut de mult din underground, dar a văzut că se pot face bani mai frumoşi din altceva. Tre’ s-o iei ca atare: nu eşti obligat să-l placi, cum nici mie nu-mi place ce face acum; dar îmi place ce a făcut şi asta e important.

  14. Trebuie sa amintim si de colaborarea lui cu Speak si Ralucaca (nesuferita fiinta) pentru o melodie de toata jena.

    Omul trebuie sa manance, dar nu cacat.

  15. Underground-ul nu e un sound sau un stil. Underground inseama doua lucruri : 1. Muzica independenta (nu se refera neaparat la hip hop, poate sa fie orice gen) daca o faci independent fara contracte, fara case de discuri, nu sacrifici nimic, atunci esti underground.
    2. Un artist / o trupa mai putin cunoscut/a decat un artist/ trupa mainstream. (dar in prezent nu prea mai e valabila aceasta definitie datorita dezvoltarii internetului, nu prea mai exista „putin cunoscuti” pentru ca totul se promoveaza foarte usor cu netul.
    Deci nu e corect sa spui underground si comercial, corect e underground si mainstream, deoarece cand esti underground, poti sa fii si comercial dupa cum spunea si punKreas. Sa fii comecial nu e deloc ceva rau…si eu daca eram un MC mi-as fi dorit sa vand foarte bine albume, tricouri, caciuli sau orice altceva. Cedry2k era cel mai comercial de la Facem. tot timpul era in top la vanzari pe site-ul hiphopkulture. Si repet..asta nu era deloc un lucru rau…DOC nu s-a prostituat deloc. Doar a incercat ceva nou deoarece s-a saturat de muzica aia de protest…de aia anti sistem..acum omul face ceva pentru un public larg…care intra la radio, tv…asta inseamna mainstream…comercial? a fost intotdeauna…albumul dificultati tehnice s-a vandut extraordinar de bine si atunci nimeni nu comenta…..DOC a fost , este si v-a ramane unul dintre cei mai buni din Romania…nu exista „cel mai bun” pentru ca toti au stiluri diferite..exista „unul dintre cei mai buni” DOC intra in aceasta categorie cu siguranta. Respect DOC. Fanii adevarati o sa te sustina mereu.

  16. Am facut cateva greseli cand am scris commentul, imi cer scuze, ma grabeam…asta pentru cei ce erau gata sa-mi sara in cap cu comentarii de genu ” baaaa invata limba romana” :)) Pace DOCtore

  17. Părerea mea e că multă lume nu înțelege o treabă, dacă îți place asculți, indiferent că e la Facemrecords sau la HaHaHa, indiferent că e comercial sau underground, indiferent că e rap sau manea. Chiar și când cuperi un album, vor fi piese care ți se vor părea mai faine și pe care le vei asculta mai des și vor fi unele pe care probabil le vei uita pentru că nu erau chiar pe gustul tău. Așa că ascultă ce îți place indiferent de la cine și de unde vine. Repet, e o părere. Sănătate DOC și baftă pe viitor, atât ție cât și celor doi frați de la CtC.

  18. L Doctor. Originar de la Lyrical Doctor, sau Lyrics Doctor. In orice caz nu El Doctor, ca DOCnu e spaniol, n-a inceput de la mariachi sa se reprofileze pe rap. =))

  19. BAI BLOGGER IMPUTIT CARE AI ASCULTAT DOAR „CEAI” DE LA DOC. DACA ASCULTAI CTC , ITI AMINTEAI DE O INTRODUCERE CARE SPUNEAU ” GATA SA FAC TOT CE-AM PROMIS , NICIODATA CE SE CERE” SI SA ADEVERIT CA MANCAU CACAT. 2. SI EU FAC MUZICA SI CREDE-MA CA NU FAC BANI DIN CD SI CINE PIZDA MA-TI E ALA CARE CUMPARA CD SA-L BAGE PE PC SI SA-L ASCULTE CAND ARTISTUL ISI PUNE PIESELE PE YOUTUBE ? DE CATI ANI NU AI MAI INTRAT INTR-UN CHISC CU CASETE SAU CD-URI ? LUATE-AR POPONARII LA PULA CA ARTISTUL ISI FACE BANI DIN CONCERTE ! NICIDECUM DIN CD-URI. ASA CA, IATE CU PROSTITUATA TA DOCtoritza DE MANA SI MAI SUGETI O PULA …PROBABIL A 9-A PE AZI .

  20. ARATA-MI TU BONUL CU BANII PE CARE I-AI DAT PE PIESA ASTA CARE A SCOSO EL ACUMA. DACA TU-MI ARATI PIESA CUMPARATA SI BONUL, EU PUR SI SIMPLU IMI IAU VIATZA SI MOR. NU MAI ARE ROST SA TRAIESC DACA TU AI CUMPARAT PIESA ASTA SI L-AI UMPLUT DE BANI PE DOCtoritza. JUR CA MA OMOR DACA-MI DEMONSTREZI CA I-AI DAT BANI SA SCHELALAIE ASA.

  21. Dupa ce m-am uitat prin comm`uri , am vazut CRETINI si OAMENI care il inteleg pe DOC , sunt perfect de acord cu articolul , dar totusi … piesa ” Lasa-ma-mi-placi ” … adica ee faina , dar postura lui DOC m-a cam dezamagit , dar totusi , de unde atatia bani pt RAP ? Sunt de acord sa mai faca si piese comerciale , sa mai scoata si omu` niste bani … si nu mai fiti asa agresivi cand auziti DOC , ee si el OM , pentru el , am mult RESPECT pt tot ce face , dar cu piesa asta , m-a cam dezamagit , mai ales postura lui … oricum , DOC nu va ramane permanent la HaHaHa Production (sa speram) . Asa ca fiti si voi OAMENI si puneti-va in postura lui , de a face muzica din BANII TAI PROPRII si … mai mult bagi decat scoti .

  22. N-am cum sa inteleg un om care in toata cariera lui in muzica si cand aparea la interviuri era foarte sigur de ceva critica artisti era agresiv(intr-un sens bun), sigur pe el si o spunea cu subiect si predicat parea ca nu exista cale de intoarcere pana cand intr-o zi s-a sucit stai ba ca de fapt e bine cu astia cu Raluka e ok la radio si la tv parca nu mai e asa de rau ca inainte ce are daca ajung acolo?Pai are ca pana acu nu demult spuneai in interviuri ca nu vrei in mediul asta si ca artistii care apar aici au 2 versuri si acelasi sound .Faptul ca la nici 1 an 2 dupa ce spuneai nasoale de astia yo te vad acu de mana cu ei ce sa inteleg?Asta inseamna ca ti-ai mintit proprii tai fani.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here