Acasă General Blogger Despre cretinii care se bat la sate

Despre cretinii care se bat la sate

513
2

Întotdeauna am considerat că termenul „ţăran” este folosit greşit, căpătând în accepţiunea generală, în mod treptat, un sens peiorativ. Că doar e ruşinos să stai la ţară şi să munceşti. Mai bine stai boschetar prin cartier, cu bani de la părinţi. Asta, pe de o parte.

Pe de altă parte, deşi nici în mediul urban nu ne putem lăuda cu rezultatele obtinute de elevi la învăţătură (mă refer în general, la raportul dintre numărul total şi cei care chiar învaţă ceva la şcoală), în mediul rural situaţia e dezastruoasă. Unii reuşesc să termine 8 clase, iar alţii, în condiţii misterioase, chiar liceul. Bineînţeles, sunt şi excepţii, însă nu despre asta scriu aici.

Citeşte şi: Dacă nu poţi citi ce scrie aici, eşti analfabet

Per total, educaţia s-a dus la vale rău de tot în mediul rural. În unele zone mai mult, în altele ceva mai puţin. Dar nu prea interesează pe nimeni asta. Pe tinerii aflaţi în situaţia de faţă, cu atât mai puţin.

Deşi e urât să zic asta, când intri într-un sat mai sărăcăcios, e imposibil să nu-i zăreşti pe unii care au o privire mai tâmpă decât o vită care rumegă, şi poţi să recunoşti un dobitoc de la o poştă. Dar băieţii ştiu că trebuie să se distreze. Doar nu s-au lăsat de şcoală degeaba, nu? Şi astfel, după ce au lucrat o săptămână la animale, stând pe câmp sau rânind bălegarul prin grajd, merită şi ei să se relaxeze puţin la barul din sat.

Într-o ceaţă densă lăsată de ţigările de la moldoveni, cu salam răgând în surdină, bagă în ei bere la 3 litri şi poşircă îndoită cu apă, după care încep să-şi amintească de duşmani şi de valoarea lor. În acele momente de euforie totală, în faţa crâşmei parchează şmechereşte o căruţă, iar pe uşă îşi fac apariţia alţi tineri, probabil la fel de voioşi. Bineînţeles, la scurt timp începe mardeala. Cum de ce?! Pentru că ăia erau din alt sat, neghiobule! Nu ştii că trebuie să-i rupi cu bătaia pe ăia din alt sat?

Şi se lovesc cretinii cu pumnii, picioarele, sticlele, bâtele, furcile sau oricare alte obiecte obişnuite în cârciume. Apoi se trage linie şi se face împărţeala: pe unul îl ia popa, pe altul poliţia iar pe unii, mai norocoşi, ambulanţa.

Distracţia se termină, iar seara a fost o reuşită. Nişte puţoi stau şi se uită cum girofarurile pâlpâie de departe şi se întreabă în gând: „Oare când o să vină şi rândul meu?”

2 Comentarii

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here