Descrierea perfectă a studentului român


Părerea despre cei care nu concep viaţa fără a urma cursurile unei facultăţi, deşi o fac doar aşa, ca să arunce nişte bani (în majoritatea cazurilor nu de ei munciţi), să piardă ceva timp, dar să se distreze de minune, fiind conştienţi că nu are niciun rost, mi-am spus-o, în mare parte, aici.

Ca student, se întâmplă de puţine ori să găseşti, în perioada facultăţii, un loc de muncă bine plătit. Atunci însă, nu prea mai putem discuta de timp liber şi distracţii. Cu alte cuvinte, tre’ să alegi: ori muncă şi ceva bani, însă fără băut cu băieţii şi ars aiurea cu piţipoance, ori invers; iar în situaţia asta, când vine vorba de haleală, împarţi un salam cu cei 5 colegi de cameră, umblând prin cămin să faceţi o chetă pentru o bere ieftină. Şi să nu uităm de puţinele motive de sărbătoare: când prinde unul dintre colegi o mână bună la păcănele sau când cineva primeşte pachet de acasă…

Vezi şi: Dacă nu te-ai gândit la asta, sigur vei fi afectat

Bineînţeles, sunt şi excepţii, când un individ e foarte bun la ceea ce face şi atunci are parte şi de bani şi de băut şi de gagici. Însă ai face bine să te gândeşti că nu chiar toţi suntem atât de talentaţi şi de multe ori sunt şanse mari să ajungem în prima categorie, cea cu mâncătorii de salam.

Ajungem la perioada de după facultate, când te vezi cu diploma în mână şi te aştepţi ca marile companii să-ţi bată la uşă şi să-ţi ofere, care mai de care, posturi plătite regeşte. Cel mai probabil nici asta n-o să se întâmple, fapt care face imaginea de mai jos, dincolo de situaţia amuzantă, destul de tristă…

sursa foto: collegehumor.com

Care este reacţia ta?

Furios Furios
0
Furios
Trist Trist
0
Trist
Drăguţ Drăguţ
0
Drăguţ
La naiba La naiba
0
La naiba
Nu-mi place Nu-mi place
0
Nu-mi place
Îmi place Îmi place
0
Îmi place
LoL LoL
0
LoL
Cool Cool
0
Cool
WTF WTF
0
WTF

Comentarii 0

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu ţine chestiile tari doar pentru tine!

Dacă ţie ţi-a plăcut, cu siguranţă şi prietenii tăi vor să vadă asta! Distribuie articolul pe reţelele de socializare!