De ce are ISIS atâtea maşini Toyota? O fi sprijinit Statul Islamic de japonezi?


Nu a fost greu de ajuns la această ipoteză, care, trebuie să recunoaştem, este puţin probabilă, însă faptul că teroriştii de la ISIS au reuşit să pună mâna pe atâtea maşini Toyota, cu care se afişează ca nişte eroi, a pus multă lume pe gânduri.

Autorităţile americane au cerut informaţii grupului auto Toyota despre modul în care Statul Islamic a reuşit să facă rost de vehiculele deţinute, care apar în multe videoclipuri de propagandă a islamismului extremist.

Japonezii au fost deranjaţi de acuzaţiile indirecte, însă au păstrat un ton moderat, afirmând că nu au nicio legătură cu ISIS şi că nu ar dori sub nicio formă să le fie asociată imaginea cu gruparea teroristă.

Compania a transmis că face parte dintr-o investigatie mai amplă a Trezoriei SUA despre modul în care gruparea teroristă obţine finanţare şi care este traseul real al banilor.

Care este poziţia Toyota

„Toyota se supune legilor din fiecare ţară sau regiune unde îşi desfăşoară activitatea şi le cerem dealerilor şi distribuitorilor să facă acelaşi lucru. Sprijinim ancheta autorităţilor americane”, a declarat purtătorul de cuvant al Toyota, Ed Lewis, pentru CNN, conform ziare.com.

El a ţinut să menţioneze că e imposibil ca gigantul auto să controleze unde ajung maşinile, mai ales dacă acestea sunt vândute de dealeri, înstrăinate de proprietari sau chiar furate.

„Toyota are o politică strictă, care interzice vânzarea vehiculelor către cumpărătorii pe care îi bănuieşte că le vor folosi în scopuri teroriste sau paramilitare şi are proceduri şi angajamente care ar trebui să prevină ca autovehiculele sale să fie folosite pentru activităţi militare neautorizate”, a adăugat reprezentantul Toyota.

Care este reacţia ta?

Furios Furios
0
Furios
Trist Trist
0
Trist
Drăguţ Drăguţ
0
Drăguţ
La naiba La naiba
0
La naiba
Nu-mi place Nu-mi place
0
Nu-mi place
Îmi place Îmi place
0
Îmi place
LoL LoL
0
LoL
Cool Cool
0
Cool
WTF WTF
0
WTF

Comentarii 0

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu ţine chestiile tari doar pentru tine!

Dacă ţie ţi-a plăcut, cu siguranţă şi prietenii tăi vor să vadă asta! Distribuie articolul pe reţelele de socializare!