Cele mai puternice antibiotice naturale


Oamenii de ştiinţă avertizează că lumea se află pe punctul de a intra în era post antibiotică, în care bacteriile sunt din ce în ce mai rezistente la antibiotice. Sunt două mari cauze ale unui asemenea comportament: hrănirea animalelor cu antibiotice pentru a se preveni imbolnavirea lor şi abuzul uman de antibiotice.

Doar o treime dintre respondenţii unui sondaj de opinie a ştiut că atunci când eşti pe antibiotice, nu trebuie sa întrerupi tratamentul, ci e nevoie sa fie dus până la capăt, conform recomandărilor medicale.

Neprocedând astfel, bacteriile din organismul tău devin mai puternice decât antibioticele şi poţi infesta şi alţi oameni. Deja există boli cu transmitere sexuală rezistente la antibiotice, iar acest lucru este cu adevărat o problemă.

Dacă te confrunţi cu o infecţie uşoară, nu apela la antibiotice, nu are rost. E ca atunci când ai stinge un chibrit cu o găleată de apă. Încearcă să foloseşti soluţii naturale.

Bineînţeles, ai o infecţie puternică pe care sistemul tău imunitar nu o poate răzbi? Atunci cel mai inteligent lucru pe care îl poţi face este sa mergi la medicul de familie, care îţi va prescrie tratamentul potrivit, iar tu vei fi sigur de remediile pe care le aplici.

Iata mai jos cele mai puternice antibiotice naturale la care sa apelezi in viata de zi cu zi:

1. Usturoiul
De zeci de mii de ani usturoiul este folosit de catre oameni pentru tratarea bolilor. Usturoiul contine alicina, substanta care ii ofera mirosul caracteristic si care are si proprietati antibiotice si antivirale. Un studiu a aratat ca alicina reduce riscul de a raci cu pana la 64%, iar in cazul in care a racit reduce simptomele cu pana la 70%.

2. Otet din cidru de mere
Otetul din cidru de mere contine acid acetic si acid malic laolalta cu minerale, vitamine si aminoacizi. Totodata, in continutul sau se gasesc pectina, vitaminele A, B6, C, E, tiamina, licopen, niacina si acid pantotenic. Tocmai de aceea otetul din cidru de mere este o bautura sanatoasa, extrem de puternica. S-a demonstrat ca otetul de cidru are efecte antivirale, antibacteriene si antifungice.

Citeşte continuarea pe pagina 2.

Care este reacţia ta?

Furios Furios
0
Furios
Trist Trist
0
Trist
Drăguţ Drăguţ
0
Drăguţ
La naiba La naiba
0
La naiba
Nu-mi place Nu-mi place
0
Nu-mi place
Îmi place Îmi place
0
Îmi place
LoL LoL
0
LoL
Cool Cool
0
Cool
WTF WTF
0
WTF

Comentarii 0

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu ţine chestiile tari doar pentru tine!

Dacă ţie ţi-a plăcut, cu siguranţă şi prietenii tăi vor să vadă asta! Distribuie articolul pe reţelele de socializare!