Dacă nu ai fost într-atât de curios sau nu ai avut ocazia până acum să-l vizitezi, probabil ai auzit câteva poveşti despre Castelul Peleş din Sinaia.

Castelul Peleș a fost construit între anii 1873 și 1914, la inițiativa Regelui Carol I, ca reședință de vară a cuplului regal al României, acesta fiind cel mai mare monument istoric din țară.

Arhitectura exterioară are caracteristici specifice stilului neorenașterii germane, în timp ce la interior decorația are un caracter eclectic, existând încăperi în diverse alte stiluri, respectiv cel al renașterii italiene, engleze, barocului german, rococo-ului sau stilul turcesc.

Construcţia Castelului Peleş

Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumusețea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotărăște construirea unui castel într-un loc retras și pitoresc: Piatra Arsă. Câțiva ani mai târziu, în 1872, el cumpără terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apă sau alunecările de teren.

Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajărilor; în tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, în detaliu, lucrările. În 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I.

În 1883 are loc inaugurarea oficială a Peleșului, pe care domnitorul l-a văzut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar așezarea sa pe Valea Prahovei nu era întâmplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea granița României cu Austro-Ungaria. Dar, ulterior, după unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul a ajuns să fie amplasat chiar în inima țării.

• CITEŞTE ŞI:  Cât timp poate supravieţui un om fără să bea apă
Castelul Peleş - Holul de Onoare
Castelul Peleş – Holul de Onoare

Când faci primul pas în castel, ai impresia că intri într-o altă lume. Pupilele îţi sunt inundate cu obiecte de mobilier, decoraţiuni şi finisaje pe care nu ţi le-ai închipuit niciodată. Holul de Onoare este primul spaţiu în care se pătrunde, înalt de 16 metri, fără nicio fereastră, fiind înconjurat de coridoarele prin care se face accesul în restul castelului.

Acoperişul din Holul de Onoare al Castelului Peleş
Acoperişul din Holul de Onoare al Castelului Peleş

Probabil te întrebi dacă nu cumva arată sinistru un spaţiu atât de mare, care nu are nicio fereastră. Treaba e că arhitecţii care au lucrat la acest castel erau destul de pricepuţi şi au realizat un acoperiş din vitralii, care asigură aerisirea şi luminozitatea Holului. În plus, acoperişul este retractabil, atât manual, cât şi electric. Fix ca la Arena Naţională. Doar că acesta funcţionează.

Castelul Peleş – reşedinţa de vară a Familiei Regale

Peleșul a căpătat apoi o tot mai mare importanță, devenind reședința de vară a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme, de obicei din mai până în noiembrie. Aici s-au ținut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroană din 1914 (când s-a hotărât neutralitatea României din primul război mondial, care tocmai începuse) și 1925.

Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, scriitori, muzicieni, dar și regi și regine. Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896. Acesta a făcut o mulțime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumusețea și bogăția castelului. În 1906 se aștepta o nouă vizită a împăratului, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, însă vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc, din cauza răscoalelor ţărăneşti care au început în anul 1907.

Cât a costat construirea Castelului Peleş

Un calcul sumar arată că între 1875 și 1914 s-au cheltuit pentru realizarea Castelului Peleș peste 16 milioane de lei în aur, o sumă enormă la acea vreme.

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  Care este cel mai dur metal din lume, la ce se foloseşte şi ce preţ are: Wolfram (Tungsten)

Castelul Peleş – cel mai modern din Europa

Peleșul a fost prima locuință privată din România care a beneficiat de curent electric și primul castel electrificat integral din Europa. Regele a construit o micro-hidrocentrală pe pârâul Peleș, chiar din 1883, care asigura iluminatul casnic, dar și al becurilor din parc. Ea funcționează și acum și alimentează cu energie electrică Complexul Economat.

De asemenea, a avut încălzire centrală cu calorifere de la 1883, ele funcționând și acum. La 1883, a fost instalat la Castelul Peleș, pentru prima dată în lume, sistemul de încălzire cu aer cald prin inducție prin pereți și prin podele. De asemenea, era dotat cu lift electric pentru două persoane, băi moderne și apă curentă caldă și rece la sălile de baie, care, bineînţeles aveau şi canalizare. Nici întreţinerea nu era de neglijat, la castel existând un aspirator încă de la inaugurare, care este funcţional şi în prezent.

Castelul Peleş – Baie

Cea mai valoroasă colecţie de arme, cea a Regelui Carol I

Castelul Peleș adăpostește 60.000 de obiecte de artă, care fac parte din patrimoniul cultural național românesc, ele nefăcând obiectul negocierilor cu Casa Regală.

Acestea se constituie în mai multe colecții, Peleșul fiind unul dintre muzeele cu cele mai diverse colecții din țară.

Astfel, aici există colecția de arme, cea mai valoroasă din țară, ca număr și ca valoare intrinsecă a obiectelor, colecția de mobilier, cea de artă decorativă, colecția de artă plastică, de vitralii, de textile și decorațiile exterioare din piatră, marmură și ceramică (statuile și basoreliefurile de pe terase).

Regele Carol I avea o colecţie de circa 4.000 de arme, achiziţionate şi primite cadou, din toate colţurile lumii, acesta fiind pasionat de arme. O parte din colecţia Regelui este expusă în Sala de Arme, ca obiecte de panoplie.

Sala Armelor - Castelul Peleş
Sala Armelor – Castelul Peleş

Castelul a fost naționalizat în 1948 și a funcționat ca muzeu din 1953 până în 1975 când a fost închis pentru lucrări de restaurare. El a fost redeschis publicului în 1990, iar de atunci și până în prezent peste 7.500.000 de turiști l-au vizitat.

• CITEŞTE ŞI:  Calendarul gregorian. De când utilizăm acest calendar şi de ce s-a renunţat la calendarul iulian

Vizitarea se face numai cu ghid însoțitor, ceea ce limitează numărul membrilor unui grup și implicit pe cel al vizitatorilor dintr-o zi de lucru. De asemenea, din motive de conservare, regulile sunt destul de stricte. Obiectele nu pot fi atinse, fotografiile (este percepută taxă foto – 32 lei şi video – 53 lei) se fac fără bliţ, accesul se realizează doar în anumite camere, iar vizita se face doar în grup, respectând indicaţiile ghidului.

Fiecare încăpere a castelului are o poveste, iar Biblioteca Regală cu siguranţă te va lăsa fără cuvinte. Acest spaţiu nu este destinat doar pentru cei pasionaţi de cărţi, fiind o cameră cu o arhitectură deosebită. Cărţile rare, circa 600 expuse, din colecţia de peste 10.000 a Regelui Carol I, au coperți din piele și sunt gravate cu litere de aur. Pentru cei mai putin familiarizați cu universul cărților, există un punct de atracție: ușa secretă, o cale de acces în spatele unui raft cu cărți, prin care regele se putea refugia în diverse încăperi ale Castelului.

Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare. Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime. Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul.

Deși se află în proprietatea privată a Casei Regale, Regele Mihai a decis să păstreze în continuare calitatea de muzeu a castelului, lăsându-l în circuitul turistic.

https://www.youtube.com/watch?v=gRgFU2k7oKM

Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele