Ca în orice chestie a zilelor noastre, s-au format trei tabere: una care crede că Valentine’s Day e super, a doua care zice că e un mare căcat şi că Dragobetele e sărbătoarea tradiţională a românilor când vine vorba de iubire şi a treia, din care ar fi bine să faci parte – cea cărora li se rupe de chestiile astea.

Să lămurim treaba de la început: şi eu consider că Ziua Îndrăgostiţilor, sărbătorită pe 14 februarie, copiată, ca multe alte căcaturi inutile, de la americani, este o mare porcărie. Dar asta nu înseamnă că sunt în partea dragobetiştilor. Nu, mi se par de doi lei ambele.

După cum probabil ştii, singurul scop al Valentine’s Day este unul pur comercial, întrucât, după perioada încărcată a sărbătorilor, vânzătorii au cam rămas cu buzunarele goale, fiindcă oamenii s-au cam săturat de cumpărat cadouri şi alte porcării. De aceea, pentru comercianţi, Ziua Îndrăgostiţilor este prima gură de aer mai sănătoasă, din noul an.

Am ignorat subiectul în fiecare an şi la fel voi face şi acum. De aia n-o să spun de ce eşti un bou când te gândeşti cu sufletul la gură că vine 14, ori de ce nu dau doi bani pe părerea ta de mare susţinător al lui 24.



Am dat din greşeală peste o ştire despre cum Biserica Ortodoxă, prin Episcopia nu ştiu care, doreşte să boicoteze Valentine’s Day, întrucât nu e Ziua Îndrăgostiţilor, ci Ziua Desfrâului! De unde până unde au ajuns oamenii ăştia la concluzia că dacă unul îi cumpără uneia o cutie de bomboane şi un ursuleţ de pluş, gata, o călăreşte garantat (în ideea că n-ar fi făcut deja asta până acum), rămâne o mare enigmă.

„Din punct de vedere creştin, se spune în declaraţie, este o profanare a memoriei unui martir şi a virtuţii castităţii faptul de a pune dezmăţul sexual public sub patronajul unui preot sfânt…”

Întreg comunicatul pare să fie un fel de teorie a conspiraţiei, despre cum toţi tinerii aşteaptă ziua de 14 februarie ca să şi-o tragă până le sar capacele. Şi mai ales în public! Aşadar, să nu fii surprins dacă vei vedea sâmbătă peste tot în jurul tău, de la copii care abia au aflat de prostia asta, până la moşi spălaţi pe creier, cum se călăresc pe la toate colţurile, totul pentru a face rău Bisericii!

„Considerăm că această “sărbătoare“ este o formă de denigrare a valorilor morale românești – creștinești și un atac la adresa familiei, cu impact devastator în educația tinerilor.”

Înţeleg, dar când măruţă, capatos, cancan sau alte căcaturi, sunt cei mai mari duşmani ai culturii, de ce nu se ia o poziţie ostilă din partea Bisericii? Sau e ok ca ăia să facă bani?

„Atunci când iubeşti, nu e nevoie de o zi anume din calendar pentru a o arătă.”

Cu asta sunt de acord, însă Dragobetele, care se sărbătoreşte la 10 zile distanţă şi despre care Biserica spune că e sărbătoarea tradiţională, în mare, e aceeaşi chestie, doar că nu are parte de aceeaşi mediatizare. Atunci nu e nicio problemă să păcătuieşti, că e sărbătoarea noastră!

În speranţa că pe 14 vei citi o carte în loc să-ţi baţi capul cu alte porcării, te salut!

Apasă pentru a vizualiza comunicatul

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here