Acasă Bizar 12 bărci nord-coreene, pline de cadavre, au eşuat pe ţărmurile Japoniei

12 bărci nord-coreene, pline de cadavre, au eşuat pe ţărmurile Japoniei

592
0

Japonia se confruntă cu un scenariu regăsit de obicei în filmele de groază: de două luni, ambarcaţiuni nord-coreene ale căror echipaje se aflau în diverse stadii de descompunere eşuează constant pe ţărmurile japoneze. 22 de persoane decedate au fost identificate pe 12 astfel de ambarcaţiuni, informează CNN.

Ambarcaţiunile sunt, în mare, bărci de lemn de dimensiuni mici şi medii, dar ceea ce atrage atenţia este faptul că echipajele lor sunt decedate de ceva vreme. Toate cadavrele se aflau în stadii avansate de descompunere, două dintre ele au fost găsite decapitate, iar pe una dintre ambarcaţiuni au fost găsite doar şase cranii.

Paza de coastă japoneză este sigură că ambarcaţiunile sunt de provenienţă nord-coreeană, însă cauzele morţii echipajelor sunt greu de desluşit. Cea mai mare dintre ambarcaţiuni, la bordul căreia au fost găsite 10 cadavre, avea inscripţia „Armata Populară Coreeană” – denumirea folosită de armata Coreei de Nord – în timp ce pe o altă barcă a fost găsită o fâşie dintr-un drapel nord-coreean. Expertul maritim Yoshihiko Yamada a declarat pentru postul de televiziune NHK că ambarcaţiunile sunt „extrem de similare” cu cele folosite, de obicei, de dizidenţii nord-coreeni.

Acesta a oferit şi o teorie conform căreia echipajele decedate ar fi fost formate din persoane care au vrut să fugă din Coreea de Nord, dar ale căror ambarcaţiuni „antice” au fost trase în largul Mării Japoniei de curenţi. „Bărcile sunt făcute din lemn şi sunt vechi şi grele. Nu se pot deplasa foarte rapid, iar motoarele nu sunt suficient de puternice pentru a rezista curenţilor”, a explicat Yamada.

Presa japoneză presupune că dizidenţii nord-coreeni sunt nevoiţi să folosească rute mai periculoase pentru a părăsi ţara, din cauza faptului că cele tradiţionale, precum traversarea frontierei către China, sunt mai greu de folosit din cauza înăspririi securităţii la graniţă de către Phenian. Autorităţile japoneze nu au oferit o ipoteză de lucru, menţionând că determinarea cauzelor misterului macabru este îngreunată semnificativ de stadiul avansat de descompunere al cadavrelor şi a puţinelor indicii aflate pe ambarcaţiuni.

Nord-coreenii aleg să-şi rişte vieţile pe nişte bucăţi de lemn putrede fiind terorizaţi de un dictator limitat, care este în stare de orice pentru a rămâne la putere.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here