Ai auzit de friendzone? Este acel loc trist, în care nimeni nu şi-ar dori să ajungă. Unde doar una din două persoane are sentimente, în timp ce cealaltă va profita.

Dar foarte mulţi o fac.

Iar cele care profită de pe urma asta sunt, trebuie să recunoaştem, fetele!

Pentru că fetele, atunci când simt că deţin controlul, pot fi adevărate maşinării de tocat sentimente.

Iar dacă un băiat are ghinionul să intre în friendzone, şansele ca acesta să mai scape de acolo sunt infime.

Un bun exemplu este băiatul de mai jos. Acesta este îndrăgostit până peste cap de o tânără şi a crezut că a găsit momentul perfect în care să o cucerească.

Este vorba despre trecerea peste un pârâu, iar băiatul, din dorinţa de nestăpânit de a o impresiona pe fată, s-a gândit să se transforme într-un fel de pod, peste care domnişoara să treacă în siguranţă pe celălalt mal.

Doar că tipul, cu creierul în ceaţă, nu a gândit planul până la capăt.

Domnişoara a trecut în cele din urmă, dar uită-te mai jos şi află cum se termină povestea.

Distribuie clipul video pentru prietenii tăi

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here