Acasă General Blogger Aţi distrus ţara şi-aţi plecat, laşilor!

Aţi distrus ţara şi-aţi plecat, laşilor!

1072
7

Ia mai terminaţi, mă, cu diaspora voastră, că nimeni n-a fost uşă de biserică din ’89 încoace în ţara asta! În anii ’90 a fost jaf naţional, absolut toată lumea a furat absolut tot ce a prins şi prin absolut orice metodă care i-a fost la îndemână.

De când s-au pus reflectoarele pe diaspora am fost martorii apariţiei a tot mai multe mesaje publice dintr-acolo, care transmiteau că „unii”, adică aceşti conducători postdecembrişti, au vândut ţara, şi din acest motiv au plecat săracii oameni afară.

Păi voi aţi protejat statul? Voi aţi fost corecţi? Voi nu aţi furat?

Faptul că au vândut ăştia Petrom şi câte altele, ori faptul că nenorociţi ca Sorin Ovidiu Vântu, Dinu Patriciu, Dan Voiculescu etc. etc. etc., au avut oportunitatea de a fura la nivele colosale, nu o califică pe Ţaţa Floarea, care a făcut naveta cu „naşul” timp de 10 ani de la Bacău la Bucureşti, ca fiind o femeie ce întruchipează corectitudinea.

Dragă Ţaţă, nu eşti matale îndreptăţită să ţipi acum sus şi tare că nu calci pământul românesc, pentru că eşti sigură că vei ajunge să-ţi fie frig iarna în tren sau că nu avem căi ferate ca în Vest. Pentru că matale ai umblat ani de zile, ca noi toţi, fără să plăteşti bilet. Gândeşte-te un pic, ţaţă dragă, dacă fiecare controlor făcea, SĂ ZICEM, 150 de lei şpagă (în banii de azi – probabil atât făcea un controlor pe personal într-o zi proastă, dar să zicem…) în medie pe zi, statul era păgubit cu 300 de lei (ştim cu toţii că tariful unei călătorii cu trenul se reducea cam la jumătate dacă se apela la controlor, dar nu era o regulă, putea fi chiar şi sub jumătate), ai idee cam câtă pagubă se aduna la 500 de controlori pe o perioadă de 10 ani? Cam 125 de milioane de euro. Acum fă un exerciţiu de imaginaţie şi gândeşte-te cam care ar fi suma reală cu care a fost păgubit statul DOAR pe această linie. Probabil este de ordinul miliardelor de euro.



Oameni buni, nu mai urlaţi după cum bate vântul, toţi suntem o apă şi-un pământ, nimeni nu e mai special, asta e naţia noastră, asta reprezentăm. Când a început să meargă tot mai prost cu furăciunea, mulţi dintre voi aţi luat-o la fugă arătând cu degetul spre oricine, dar niciodată spre voi înşivă, pentru că tot ce reproşaţi altora, ar trebui să vă reproşaţi şi vouă!

Ai votat pe cel ce ţi-a dat un kilogram de zahăr? Ai vândut statul! Ai dat şpagă pentru a nu lua amendă? Ai furat statul! Ai fraudat bacalaureatul? Ai produs un prejudiciu de neimaginat statului! Şi totuşi, tu arăţi cu degetul de departe către o Românie la a cărei schingiuire ai participat cât se poate de direct!

Aşa că, nu o mai daţi cotită, cu toţii suntem vinovaţi pentru ce a ajuns România!

Cât despre cei care vorbiţi despre cât de greu este să trăieşti în ţara asta, vă invit să plecaţi afară, unde e mierea dulce şi vinul vechi. Noi, cei care vrem să luptăm cu ce se poate pentru a reuşi să punem o cale ferată – ştiţi voi ce zic – avem nevoie şi de liniştea pe care o puteţi face voi, pentru că numai de vorbe sunteţi buni, iar vorbele fac doar gălăgie!

7 Comentarii

  1. lucrez in italia si mi-as dori din suflet sa vin acasa. totusi nu am cum sa primesc acelasi salar pentru aceeasi munca daca ar fi sa vin acasa. nu e nimic roz aici dar deocamdata e mai bine.

  2. Sunt oameni care stiu de ce au plecat si care isi vad de treaba, si altii care asteapta sa fie scosi in fata multimii si laudati pentru ca s-au dus sa castige bani. Cu toate ca aceeasi munca pe care o fac ei acolo, se face si in tara doar ca pe bani mai putini. Ma rog e urat sa uiti de unde ai plecat si mai ales de ce ai plecat.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here