Faptul că există maşini pe care proprietarii nu le-au schimbat vreme îndelungată, nu le face automat maşini de încredere. 

Să ne gândim la clasicele Dacii din seria 1300. Cu puţin noroc, este posibil să mai zărim câte una şi în ziua de azi pe stradă, însă acest lucru nu înseamnă că maşina este de încredere, ori că proprietarul este atât de mulţumit de maşina sa, încât nu a mai schimbat-o de 25 de ani.

Cu toate acestea, atunci când alegem o maşină pentru care scoatem ceva bănuţi din buzunare, ne dorim ca aceasta să reziste cât mai mult în faţa probei timpului. Există şi şoferi care nu ţin o maşină prea mult timp, mergând pe principiul unei relaţii: după 3 ani, nu mai există dragoste.

Astfel, foarte rar se întâmplă ca o maşină să rămână în folosinţa primului proprietar mai mult de câţiva ani. Să nu mai vorbim de pragul de 10 ani, pe care cele mai multe dintre maşini îl ating abia la al treilea proprietar. Dacă nu cumva au fost scoase din uz.

Conform unui studiu realizat de iseecars.com, s-a aflat care sunt cele mai de încredere maşini la care mulţi dintre şoferi nu ar renunţa nici după zece ani, datorită faptului că implică şi costuri de întreţinere destul de mici. Respectivul studiu s-a bazat pe o analiză a peste 2,5 milioane de maşini care s-au vândut în 2016, în întreaga lume, cu modele care au variat ca ani între 1981 şi 2006.

• CITEŞTE ŞI:  Povestea tragică a lui Rudolf Diesel, creatorul motorului diesel, una dintre marile invenţii ale lumii moderne

Surpriza a fost însă atunci când s-a constatat că în topul vânzărilor se numără în special mărcile de autoturisme japoneze, care le includ pe cele de tip hibrid, dar şi minivan-uri sau cele de tip SUV.

Care sunt cele mai de încredere maşini

Iată care sunt cele zece tipuri de maşini de mare încredere, care ajung să reziste şi peste un deceniu la acelaşi posesor pentru că oferă atât siguranţă, cât şi costuri mult mai mici decât alte mărci de maşini atunci când vine vorba de întreţinrea lor:

  • Toyota Highlander Hybrid
  • Toyota Prius
  • Toyota Highlander
  • Toyota Sienna
  • Honda Pilot
  • Honda CR-V
  • Toyota RAV4
  • Subaru Forester
  • Lexus RX (hibrid)
  • Honda Odyssey 
Publicitate

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Lăsaţi un mesaj

Scrieţi comentariul
Vă rugăm să vă introduceţinu numele